Jurnal de călătorie – Cătălin Şendresc

Mai rar se întâmplă să pui mâna pe o scriere şi încă din primul aliniat mintea ta să fie complet aspirată. Fiecare cuvânt, fiecare frază închegate perfect… Totul la locul potrivit.

Colegul şi prietenul nostru Cătălin îşi povesteste aventura sa pe drum, 4500 de km să fim mai precişi, fiecare zi şi fiecare loc cu o valoare sentimentală aparte. Un mic fragment care s-ar putea să vă stârnească cheful de aventură:

Mai slabi cu cateva kilograme, mai bronzati si per ansamblu cu un aspect neanderthalian am ajuns acasa dupa o luna si o saptamana in care am parcurs 4500 de kilometri cu 38 de masini si 20 de trenuri. Asta este bilantul calatoriei dar asa ceva nu se cuantifica in timpi si distante. Este destul pentru o prima impresie dar o astfel de experienta se masoara altfel: se masoara in oameni deosebiti intalniti, in amintiri create, in clipe traite, in rasuflari taiate la vederea apusului de soare in ocean, in posibilitati, in dureri de spate, in dusuri calde facute si mai ales in dusuri calde nefacute, in zambete date si furate, in moduri in care am crescut, am fost influentati si am influentat, se masoara in salturi ale inimii, in entuziasmul pe care il simteam cand oprea cineva si in nopti petrecute sub cerul liber, in prietenii pe care ni i-am facut si prietenii de acasa la care ne-am gandit si pe langa asta se masoara in kilograme de Nutella mancate.
A meritat? Fiecare kilometru, fiecare masina, fiecare seara, baie in mare, si trezire dimineata, fiecare clipa si momentul dintre ele.
De ce calatorim? Ca sa scapam de prejudecati, ca sa experimentam si ca sa exploram atat pamantul cat si pe noi insine fiindca aceea e calatoria adevarata care trebuie parcursa. Si la sfarsit cu ce ramanem? Cu povesti de spus nepotilor, cu sentimentul ca lumea e atat de mica si cu certitudinea ca noi oamenii, departe de a fi diferiti, impartasim aceleasi valori si sentimente.
Am plecat cu gandul la o iubire amoroasa si am ajuns inapoi descoperind ca iubirea vine in multe forme, cele mai multe avand izvor inauntrul meu, prin acceptarea a tot ce a venit, fara prejudecati si fara premeditari. Doar gandul ca la un moment dat, o idee de a face la stanga in loc de dreapta, un minut in plus la un magazin sau aproape orice alta decizie sa fi fost luata altfel ne putea schimba in totalitate cursul excursiei e o intreaga fantezie si suficient pentru a incerca asta inca o data. Acum mi se pare inimaginabila excursia fara intalnirea cu Jose Armando, preotul din Portugalia sau Miguel din Malaga, Marcel batranul din Franta, sau alti oameni pe care i-am intalnit din voia intamplarii. E drept ca orice s-ar fi petrecut altcumva ar fi avut tot la fel de mare importanta dar eu tind sa cred ca in final ce a trebuit sa se intample s-a intamplat. E calatoria, e calatoria nu destinatia aceea care face oameni din noi.
Nu mai facusem un dus cald din Barcelona iar Romania, plina de surprize ca de obicei, m-a primit in sanul ei de patrie mama cu bratele deschise si fara apa calda. Ce mai conta asta? Eram acasa.

Facem ca acest jurnal să prindă viaţă?

Alex Seicean