Subiectul de faţă este extrem de stufos, putând fi discutat zile întregi, însă cu siguranţă că indiferent de aria în care îţi cauţi un job, concluziile vor fi cam aceleaşi: ne lovim de o adevărată industrie când vine vorba de joaca de-a angajatul, concurenţa (adică cei încă 400-900 de contracandidaţi) este acerbă, deseori bine pregătită sau chiar over-qualified (cum zic HR-iştii) şi chiar dacă ai pregătire, vechime şi dorinţă de … Mai departe
În 24 de ani de existență ar fi trebuit să învăț câteva lucruri esențiale despre cum funcționează universul, societatea și femeile. N-am reușit să fac asta. În schimb, iată câteva dintre concluziile la care am ajuns trezindu-mă în vârstă de 24 de ani. Dacă universul a decis că ar fi foarte amuzant ca ziua ta de naștere să coincidă cu o oarecare sărbătoare creștină, să spunem Paștele, n-ai absolut nici … Mai departe
Atunci când ai văzut-o pentru prima dată ți-a plăcut întâi faptul că ai reușit să deslușești prin voalul rochiei un tatuaj ce părea interesant, apoi ți-a atras atenția cu ochii aceia frumoși și ți-a rămas în memorie din cauză că a știut cum să te certe pentru indiscreția de a-i cere numărul de telefon, fără ca ceilalţi să înţeleagă ceva din discuţia voastră. Atunci când l-ai văzut prima dată ți-a … Mai departe
La început a fost liniște și întuneric. Un vid complet într-o cavitate virtuală care își așteapta invitatul. Peste 1 milion de invitați au dat Attend, însă doar unul a intrat. Te-ai născut din fuziunea a două celule. Una de la mama, alta de la tata. Într-un moment cu totul aleatoriu, dar foarte bine sincronizat – cele două s-au întâlnit, s-au unit, realizând în final un Întreg armonios mai mic de … Mai departe
Există o serie de device-uri care mai nou scot o grămadă de păreri pozitive/negative din oameni și fac trafic infernal pe site-urile de recenzii și Youtube. Ei bine, producătorii tac și nu se opresc aici. Apple a lovit lumea tehnologică direct sub centură în 2010 când a anunțat iPad-ul, care din punct de vedere al vânzărilor a ridicat sprâncene în rândul producătorilor de țigarete. Și hai să vă zic un … Mai departe
Născut la sfârșitul lui ’80 în zodia pești, când Luna făcea curte lui Saturn, iar Pluto o ardea aiurea prin vecini. Un an bun, dealtfel, cu toate că se resimțeau mișcări politice negative, popurul era dezorientat, sarac pe dinafară dar bogat pe dinauntru. Pot să zic că am trăit simplu, fără tehnologie prea avansată sau alte vicii care să ne ocupe timpul degeaba. Un profesor cita la un moment dat, … Mai departe
ORA 6.30: PORTARUL mi-a permis să pun dEUS la alarmă… „Nothing Really Ends” şi o trezire în ritm lent, dar asigurată de crescendo-ul piesei ce încă mă acompaniază în simţiri. Luxul ăsta de luni dimineaţa m-a costat 20 grame de ambrozie, după care sincer nu îmi pare rău. Ora 6.33: În camera de stretching primele raze intră prin fantele jaluzelei, special cumpărată de mine cu defect, aşa încât să mai … Mai departe
Ca și defect profesional urmăresc în fiecare an advertising-ul american mâncându-și bugetul gras cu o garnitură de geniu artistic în timpul Super Bowl-ului. Dintre toate reclamele ediției 2013, cred că cea mai unsă cu inteligență este clip-ul pentru noul Mercedes-Benz CLA. Își fac apariția nume grele precum Willem Dafoe, delicioasa Kate Upton și, undeva, o bucată de Usher. Toate acestea pe fundalul muzical al unui Sympathy for the Devil de … Mai departe
Ca orice român cu câțiva bani în buzunar m-am decis să fac un upgrade la beție, care la momentul de față părea foarte inteligent. Oare a fost, urmează să vedem în cele ce urmează. Noua interfață Metro Nu mă deranjează, așa că o ignor. Sincer vorbind, nu prea mă interesează niciuna din aplicațile disponibile acolo, așa că pur și simplu o voi lăsa balta. Am toate programele mele care își … Mai departe
Am un prieten…nu e chiar prieten, mai degraba o cunoştinţă…nu e nici cunoştiinţă căci ştiu exact în ce zodie e, precum şi alte detalii…cred că ştiu: cel mai bine zis ar fi: am un amic care are parte de toate: casă, familie, job stabil, iar între noi fie vorba, nici urât nu e şi mai presus de toate nici prost (ba dimpotrivă!). Omul nostru a urmat şcoli înalte, şi-a întemeiat … Mai departe
Categorii
- Din sertarul cu idei (28)
- Evenimente (2)
- Imagini in mişcare (2)
- Jurnal de Slăbit (2)
- Literatura (2)
- manual de nesimtire (2)
- Marketing (2)
- Social Media (1)
- Sunete (6)
- Te ajutam noi (12)
- Tehnologie (13)
- Uncategorized (6)











